Problemele și durerile dentare pot apărea la orice vârstă, astfel anomaliile stomatologice fiind răspândite și în rândul copiilor. Clinica dentară DentExpert este locul în care copilul tău va uita ce înseamnă durere dentară și va dori să se întoarcă de fiecare dată fără nici o frică. Acest lucru se datorează atmosferei prietenoase și colectivului de medici stomatologi ce au experiență în lucrul cu copiii.
Prima vizită la stomatolog împreună cu copilul este recomandată la apariția primului dinte. Pe parcurs, medicul poate stabili câte vizite mai sunt necesare și dacă sunt. În mod normal, se recomandă controale periodice o dată la 6 luni sau, în unele cazuri, chiar mai devreme, în funcție de problemele stomatologice cu care se confruntă copilul. Optează la un zâmbet sănătos încă de la o vârstă fragedă împreună cu DentExpert!

Tratarea și prevenirea cariilor la copii
Caria dentară este una dintre cele mai des întâlnite anomalii stomatologice la copii. Acestea, de regulă, sunt cauzate de o alimentație nesănătoasă.
A fost constatat faptul că părinții, însă nu acordă o importanță atât de mare cariilor pe dinții temporari ai copiilor și apelează la stomatolog doar când acestea prezintă dureri insuportabile. Este de menționat faptul că tratarea cariilor e importantă, chiar dacă copilul e în perioada dinților temporari. De aceea, vă așteptăm la clinica DentExpert pentru a preveni sau trata cariile de pe dantura copilului dumneavoastră!
Odată cu erupția dinților, cele mai mari riscuri pentru apariția cariilor sunt:
- Consumul excesiv de zahăr
- Igiena orală necorespunzătoare
- Lipsa unor vizite regulate la stomatolog
Previne apariția cariilor la copii împreună cu niște medici stomatologi calificați! Vino la o consultație la DentExpert pentru a analiza starea danturii tale și a copilului tău.

Extracția dinților de lapte
Extracția dintelui de lapte se face fără dureri și fără riscuri la clinica dentară DentExpert. Dinții de lapte sau dinții temporari au o importanță majoră până la apariția dentiției definitive. Aceștia rămân pe arcadă până în momentul în care ating un grad suficient de dezvoltare pentru a putea fi substituiți.
Odată ajunși la vârsta fiziologică, mobilitatea dinților temporari este foarte mare. În majoritatea cazurilor extracţia în acest moment nu pune probleme, se face relativ uşor şi fără complicaţii. Însă, oricât de mare ar fi mobilitatea dintelui, nu este indicată să extracţia acasă.
Este important să tratați și să aveți grijă de sănătatea dinților copilului vostru încă de la o vârstă fragedă și să vizitați ori de câte ori este nevoie, stomatologul. Vă așteptăm la DentExpert pentru o consultație!
