Rezecția apicală

Rezecția apicală este procedura necesară în cazul existenței unei infecții la unul dintre dinți care nu poate fi înlăturată nici prin tratamentul de canal. Dacă o astfel de problemă este ignorată, chistul poate afecta și alți dinți alăturați sau poate străpunge osul, de aceea clinica somatologică DentExpert vă îndrumă să aveți grijă de dinții dumneavoastră și să acționați la timp!
Procedura presupune îndepărtarea vârfului rădăcinii cel mai adânc fixat în maxilar împreună cu infecția asociată.
Rezecția apicală poate fi efectuată atât pe dinții frontali cât și pe cei molari.

Etapele desfășurării rezecției apicale

Operația de rezecție apicală are loc sub administrarea unui anestezic, aceasta fiind prima etapă a desfășurării procesului. După aceasta, medicul desprinde un fragment din gingie pentru a descoperi osul și pentru a identifica țesutul inflamat, care urmează să fie îndepărtat. Utilizând diverse instrumente cu ultrasunete, chirurgul îndepărtează o parte din rădăcina dintelui împreună cu infecția.
Gingia este apoi repoziționată și cusută. După procedură, medicul stomatolog din clinica DentExpert vă va prescrie un tratament pe care îl veți urma o perioadă, ca peste o săptămână să se scoată ațele. Toate detaliile le veți putea afla de la specialist, întrucât acestea sunt particulare de la caz la caz. Peste câteva luni se mai face o vizită pentru a verifica dacă osul s-a refăcut corespunzător.
Ai grijă de sănătatea danturii tale alături de cei mai buni specialiști!

Momentul perfect pentru o CONSULTAȚIE GRATUITĂ!
Lasă datele date de contact, iar echipa noastră revine în 5 minut cu un apel.

    Suntem aici ca să vă ajutăm!

    Urmărește echipa EXPERT!

    Ne găsiți aici: Chisinau, sectorul Botanicabulevardul Dacia, 31
    Sună-ne în orice moment:+37369567777
    Trimite un email: dentexpert.md@gmail.com
    Program de lucru:Luni - Vineri: 08:30 - 19:00Sâmbătă: 09:00 - 14:00 Duminică: Liber